Hrană

Hrană

Food PROJECT

Proiectul de distribuire a hrănii. Am înțeles repede că Isus a hrănit mulțimile înfometate și că nu poți predica unor oameni care n-au mâncat de câteva zile. Astfel, investim cu pasiune în acest proiect.

Proiectul are trei capitole: hrană pentru boșimani, hrană pentru elevi și hrană pentru copii orfani. La primul capitol, oferim alimente celor din tribul San în perioada iernii (de la sfârșitul lunii aprilie), când oamenilor le este greu să procure mâncare.  La al doilea capitol, oferim două mese pe zi elevilor școlii; iar la al treilea capitol oferim hrană și alte lucruri necesare pentru 20 de orfani lipsiți de sprijin.

Am încercat să facem ca acest proiect să ofere autonomie alimentară prin amenajarea de grădini. De un ajutor neprețuit sunt și containerele cu hrană neperisabilă sosite prin contribuțiile celor ce pun umărul la lucrare. Având în vedere cele 8-9 luni de secetă, resursele trebuie gestionate cu cumpătare.